luni, 8 iunie 2009

Drake bell- I know

video

Miranda Cosgrove feat Drake Bell- Leave it all to me

IN 5,4,3,2,1
I know, you see
Somehow the world will change for me and be so wonderful

Live life, breathe air
I know somehow we're gonna get there and feel so wonderful

i will make you change your mind
these things happen all the time
And it's all real
I'm telling you just how I feel

So wake up the members of my nation
It's your time to be
There's no chance unless you take one
And it's time
to see the brighter side of every situation
Somethings are meant to be
So give it your best and leave the rest to me

I Know
its time
To raise the hand that draws the line
And be so wonderful
Golden sunshine
I know somehow it's gonna be mine
And feel so wonderful

Show me what you can become
There's a dream in everyone
And it's all real
I'm telling you just how I feel

So wake up the members of my nation
It's your time to be
There's no chance unless you take one
And it's time
to see the brighter side of every situation
Somethings are meant to be
So give it your best and leave the rest to me

Leave it all to me
(Leave it all to me)
So make it right( MAYBE YOUR RIGHT) and see it through
(You gotta) know you won't be free until you

Wake up the members of my nation
It's your time to be
There's no chance unless you take one
And it's time
to see the brighter side of every situation
Somethings are meant to be
So give it your best and leave the rest to me

Leave it all to me
(Leave it all to me)
Leave it all to me
Just leave it all to me

joi, 28 mai 2009

True Friendship...


Sti cand te gandesti la prietenie te gandesti la personajele alea din filmele proaste care se tin de mana si isi spun secrete...Dar va spun sincer ca PRIETENIA nu se masoara in numarul de secrete pe care i le spui cuiva... Adevaratii prietenii sunt aceia care satu langa tine si nu pun intrebari... sunt aceia care chiar daca gresesti te apara dar dupa aceea au curajul sa ti-o zica.
In lume exista mai multe tipuri de prieteni:
- Prietenii din filmele americane...Genul de oamenii care vin si iti spun ca nu ai sireturile asortate cu bluza sau care cred ca daca iti spun secrete e o dovada de prietenie... Un om cu adevarat singur nu cere secrete...cere intelegere
- Prietenii gen lipitoare... Care stau langa tine doar pentru ca esti amuzant... acei prieteni pe care simti ca daca nu ii distrezi ii pierzi... Care nu pot face diferenta dintre carcasa si interior...
- Prietenii "maturi"...Genul de prieten care sta lnag tine si iti spune ce sa fac doar pentru ca se considera mai maturi...Genul de Prieteni care iti dau sfaturi copiate din drame de prost gust.... Genul de prieteni care te fac sa donezi sange cand vorbesti cu el...Genul de prieteni care defapt sunt cei mmai copilarosi
-Prietenii care nici nu sti ca exista...Aceia care exista dar tot timpul nu i-ai putut observa ca sunt exact ca tine, acei oameni cu care te ai la cutite...carora le faci observatiile pe care in mod normal ti le-i face tie...Prietenii care iti ierau pana acum dusmani..Prietenii care cauta prieteni
-Prietenii Dusmani..aceia care stau cu tine doar pentru un scop comun...
Spoer ca cine trebuie sa se regaseasca...adik sa aiba curajul sa se regaseasca aici...sau mai bine sa zis sa poata sa se recunoasca...
Vorbe fara noima, ultima rasuflare...

miercuri, 27 mai 2009

Cum am invat sa conduc


Am fost saptamna trecuta la o piesa de teatru superba...."Cum am invata sa conduc" e o piesa superba si cu adevart merita. 
Dar exista si copii care n-au apreciat-o...unii care au considerat-o "pornache".
Chiar merita toate premiile alea pentru drama....si ma mira faptul ca...o piesa asa buna a ajuns la noi in braila...:))

miercuri, 6 mai 2009

Copilul Ce Se Uita In Oglinda


E nopate pe strazi intunecate din mintea umana mai umbla doar Moartea, Frica, Tristetea, Ura si Disperarea, dar totusi e si un copil unul mic cu o bomboana mare rosie pe un bat mic negru......e Eu.
Eu e mic incolor si are niste ochi mari, el merge trist, regulat pe strada parca ar juca sotron si se uita mereu in urma....Un ras sinistru se aude...." stirile" isi spune Eu.
Intr-un final Eu ajunge acasa........."ce bine e" dar iin clipa urmatoare Eu vede mii de oglinzi pe pereti Urla " Nuuuuuuuuuu" dar acesta se pierde in peretii lipsiti deferestre.........Apoi ridica ochii si zice cu inocenta unui copil pierdut intr-o minte de adult:
-Buna
-Buna, ii raspunse oglinda imediat
-Ce ma9i faci?
-Ce mai fac? ii spune oglinda batjocoritor
-Mie dor de tine
-Mie dor de mine, rapunde oglinda cu ochii copilului in lacrimi.
-Cine esti?
-Cine sunt? rapunde oglinda batjocoritor
-Eu simt k ma risipesc printre norii de iluzii spulberate
-Si eu apuca oglinda sa repete trista, disparand
Eu reespira, " Pa"

marți, 5 mai 2009

Ce Mi-As Dori


Sa Te Ating
Respir
Sa Ma Atingi
Respir
Sa Te Vad
Respir
Sa Ma Vezi
Respir
Sa Te Sarut 
Respir
Sa Ma Saruti
Respir

Ce Mi-As Dori


-Nu mai tipa
-Dar vreau
-Nu mai urla
-Dar vreau
-Nu vei ajunge ce iti doresti
-dar vreau 

Elogiu unui om un pic mai diferit



      Undeva in creierul munţilor unde nici lumina soarelui nu ajunge e un oraş mic… aproape minuscul unde străzile jilave sunt mai multe decât casele…de fapt era o singura casa in tot oraşul. Si acea casa era una mare rotunda cu vopseaua luata vopsea roz-bombon pe acea vreme dar acum de un roz murdar, inspaimantator. Ferestrele erau murdare cu numai cate un cerc întins cu mana unde se mai vedea un cap de copil admirând fulgii multicolori.

      In acest oraş mic…chiar minuscul locuia o fetita, orice om s-ar aştepta acum sa scriu despre cat de frumoasa deşteapta si talentata era fetita dar…ea nu era aşa era o fata proasta, urata si visătoare.

       Ea stătea toata ziua la geam si se uita. Nimeni nu ştia la ce se uita… când cobora la masa jos ea privea visătoare furculiţa apoi cuţitul si apoi se uita la lingura si începea sa se zbată sa urle sa tipe, sa planga, dar imediat ce luau lingura de la masa ea isi revenea si redevenea copilul liniştit .Nu manca mâncarea ci o arunc in sus si zicea:

-        Ti-a plăcut, Kiki?

Dar totuşi părea sa se îngraşe din ce începea mai mult. Intr-o zi un medic trebui sa vina in micul…chiar minusculul orăşel. Doctorul era un om înalt,brunet si cu ochii verzi dar de un verde ciudat… magic,sinistru…sau poate ca era un verde normal dar perspectiva e alta.

   Acesta trebuia sa consulte toate fetele din casa deoarece primarul casei…D-na Ea ţinea foarte mult la fete mai puţin la una singura…la Fata Proasta, Urata si Visătoare.

   Consultul a decurs cum trebuie la celelalte fete nu s-a descoperit nimic decât ceva uşor… o fata pe moarte si doua fete cu cancer ar fi putut fi mai rău o răceala sau ceva efemer.

   Când doctorul a intrat in camera Fetitei Proaste,Urate si Visătoare a văzut doua jumatati: o jumătate fara nimic nici tapet, nici parchet, nici nimic si o jumătate pe care era un pat pus pe perete .Un urs roz tăiat de culoarea casei iar parchetul era zgâriat cu unghia in unele parţi erau chiar pete de sânge. Fata stătea pe pervaz si privea cerul când doctorul a intrat in camera ii spuse:

-        Veniţi sa urmărim împreuna acest minunat apus peste aceşti minunaţi copaci înfloriţi, fetita scoase un mic horcăit care semăna cu rasul unui om normal, Uite veveriţa aceia încearcă sa fure o ghinda din copac, făcu o pauza in care păru ca se gândeşte si după aceea zise, mă întreb daca acel copac o va lăsa.

Doctorul se uita atent pe fereastra tot ce vedea el era o câmpie fara nici un copac, o câmpie fara nici un copac iarna plin de noroi in mijlocul zilei si zise:

-        Nu vad nimic ,fetito!

-        Sărmanul de tine cred ca eşti orb, răspunse fata cu o îngrijorare ce se citea in vocea.

Fata întinse mâna spre reflecţia omului si o mângâie. Apoi spuse:

-        Dar nu iţi fa griji vei auzi din nou intr-o zi!

-        Fetito, nu sunt orb dar ce zici tu ,nu-e-xi-sta EU nu le vad pentru ca nu exista.

-        Nu te referi la tine ca la un etalon, daca tu nu le vezi nu înseamnă ca nu exista înseamnă ca tu nu le vezi dar daca eu le vad atunci înseamnă ca exista dar dintr-un motiv ascuns numai mie mi-se arata.

Bărbatul se întoarse spre D-na Ea si ii spuse in şoapta:

-        Fata aceasta e nebuna trebuie dusa la un spital specializat. Îmi pare rău dar trebuie sa vi-o iau.

Pe fata femei se întipări un zâmbet si spuse cu o evidenta falsitate si ironie:

-        Vai dar îmi vine sa plâng. Ţineam aşa de mult la fata aceasta…

După doua zile o maşina veni sa o ia pe fetita, aceasta cu un zâmbet larg pe fata veni la doctor si ii spuse:

-        De ce aşteaptă cel camion de gunoi in fata oraşului nostru?

-        Nu e nici un camion, fetito, e o maşina sa te ducem la oraş. Te internam intr-un spital de psihiatrie.

-        Deci este o trăsura ce mă duce la un palat nu-i aşa?

Doctorul nu mai comenta.

Pe drum fata păru extrem de liniştita.

Când ajunse la spital fata citi cu voce tare:

-„Minunatul Castel ai Prinţesei Proaste, Urate si Visătoare”

- Ba nu, o contrazise medicul, „Spitalul de psihiatrie al Oraşului Nostru”

Fata se uita la semn se uita la domnul imbracat  frumos făcu ochii mari parca isi amintise ceva important si zise:

-„ Am o frunzuliţa-n geam, soarele îmi bate-n geam am o frunzuliţa-n geam soarele îmi bate-n geam”

Si continua sa cânte si sa cânte pana când ajunse in camera ei… fata se uita in jur si zise:

-        Unde e frunzuliţa?

-        Omul se uita la ea debusolat

-        Am uitat ca tu eşti orb, si eu nu ştiu alfabetul muţilor. Cum ne vom înţelege oare?

-        Pa, fetito!

-        Pa, orbule!

Fata se duse la pat si îl trase langa geam. Acolo era un copac cu frunzele leganadu-se in geam.

-        Fata se apropie încet de geam si privi copac cu dragoste, nu dragoste de copil nu cu afecţiune ,ci cu dragoste sălbatica, pasionala de adult pierdut in vraja tinereţii.

Anii trecură fata continua sa trăiască in acel spital iar copacul continua sa crească. Fata se înfrumuseţase, devenise o frumuseţe numai văzuse nimeni aşa o fata. Dar cu cat creştea mai mare cu atât devenea mia trista mia închisa in ea si mai visătoare. Pereţii ei erau acum zgâriaţi si murdariti de sânge iar degetele ei era ireparabil distruse.

In fiecare zi când se trezea deschidea larg geamul spart si roşu…sângeriu si săruta copacul luând in buze vârful unei frunze. Si începu sa isi facă un obicei in a se urca in el si a sta acolo zile întregi…fata era irevocabil îndrăgostita de un copac, de copacul ei, de copacul pe care scrijelise numele ei.

Dar intr-o zi un coşmar ii întuneca noaptea ea începu sa se zbată in somn sa urle sa tipe sa muşte in stânga si in dreapta dar nu vroia sa deschidă ochii. Intr-un final ii deschise si din ochii ei începură sa curgă lacrimi de sânge, de sânge verde de culoarea exacta a frunzelor copacului.

Ea fugi prin camera si se plimba prin camera intr-o linie perfect dreapta se ducea înspre fereastra in fuga si apoi se întorcea  repede spre uşa si din nou acelaşi lucru lacrimile verzi continuară sa curgă dar ea la un moment dat nu se mai oprii din drum  si sării pe geam si cioburile sa sfâşiară pielea lăsând la iveala răni verzi si dureroase.

In drumul ei fata se trezi din transa care a durat douăzeci de ani si văzu intr-un final lumea aşa cum era ea si isi spuse: „ N-am ratat nimic!”.

Aceasta compunere e un elogiu către acel om care are curajul sa fie un pic mai diferit